Traian Ungureanu -Cu dispret, va declar razboi

Cultul lui Basescu nu e ilegal si nu e cult. E campania pentru normalitatea de stat. Presedintele insusi o slujeste, abrupt si legal.
Subsemnatul, nascut, acum 48 de ani, in Romania subjugata si satul de propunerea de a continua tot asa, imi recunosc faptele. Sint sluga lui Basescu Traian, de profesie Presedinte si de vocatie cosmar al oligarhiei. Ce ma indeamna sa ii sarut papucii - pozitia in care m-a surprins ieri un editorial al lui Doru Buscu, refuzat mai intii, din pudoare, de „Romania Mare“? Nimic. Postul de ambasador? Despre asta, mai jos. Mult mai jos. Pot spune, mai intii, ce ma ingrozeste: viitorul unei Romanii polarizate pina la apogeul cheremului, plina de ranguri si rara la drepturi. Persoana lui Basescu ma intereseaza putin. Procesul istoric: enorm.
Mi s-a parut fundamental sa scriu despre lumea spre care trecem. Altfel, as fi simtit ca imi tradez parintii si ca imi inec nepotii in piscina vilei cladite intre doua editoriale tactice. Mi s-a parut vital sa scriu ce cred, alaturi de atitia oameni, tinuti, acum, de un cordon solid de corifei democrati, departe de urna de vot. Scriu, incurajat de exemplul celor ce nu dau doi bani pe obiectivitatea simulata (Lazescu, Pora, Trandafir, Cornea, Fati, Pippidi si alti militanti anti-fanarioti). Sintem putini? Problema e, intr-adevar, numarul. Al vostru. Al ziaristilor plimbati in lesa, de la o televiziune la alta, de Vintu, Patriciu, Sirbu si Voiculescu. Si eu lucrez la Vintu. Metoda: el are nevoie de papusi in vitrina, eu am de platit o chirie. Eu scriu, el nu se baga. La ziar. In rest, metoda nu se aplica. Ce-ar fi ca Vintu&Co sa-si vada de bani si sa lase lumea sa judece cu capul ei, in loc sa o tina, din scurt, cu televiziunile? Nu pot face bani fara imperii media? Oare de ce?
Cultul lui Basescu nu e ilegal si nu e cult. E campania pentru normalitatea de stat. Presedintele insusi o slujeste, abrupt si legal. Uneori rastit, alteori slabit de greseli vechi, neonorante. Insa vizibil si concret. Presedintele putea fi Sultan indestulat. Nu e. Tine sa stea cu spatele la zid. Oare de ce?
Romania e la ananghie, iar noi, slugile Mitocanului, sintem ingrijorati. E grav? Care e procentul legal ingaduit de sprijin pentru Basescu? Dar doza recomandata de interes pentru sansele de coexistenta decenta in Romania? Stiu doar care e pedeapsa aplicata de cei ce ne privesc si de posteritate pentru delictul de pasivitate in fata crimei de strangulare oligarhica a tarii: scirba si uitarea. Cunosc si recompensele acordate de oligarhie, pentru aceleasi fapte: faima, bani, case si alte prime de fidelitate, pe care, desigur, organele de ancheta nu le pot aborda fara sa incalce sfinta libertate a presei.
Doru Buscu are dreptate: in logica jurnalismului, ori esti impotriva puterii, ori esti zero. Chiar asa: cine e la putere in Romania? Basescu? Eu vad ca e in boxa. Mai vad ca patru oameni - Vintu, Patriciu, Sirbu, Voiculescu si cu Felix cinci - detin in colectia personala: mediile de informare, piata de energie, piata financiara, majoritatea parlamentara, Justitia si, prin asta, puterea de a pilota Romania pe culoarul care o parcheaza direct in conturile lor. Sau poate sintem o Republica Parlamentara? Da, cu observatia ca Parlamentul a reusit un singur lucru mare pentru popor: sa se scoata de sub incidenta legii (mai degraba cauti in conturile lui Burebista decit in averea unui deputat). De ce nu respecta Doru Buscu si atitia alti jurnalisti logica presei, in definitia Buscu? De ce nu critica puterea, puterea nemarginita sub masca democratiei?
Despre asta scriu, de la inceput. Nu am asteptat aparitia lui Basescu Traian ca sa imi gasesc ideile. Pentru asta am fost dat afara de la BBC („Ori il lasi in pace pe Nastase, ori zbori!“). Tot asa s-a dovedit ca nu am experienta diplomatica, spre deosebire de T. Paleologu, S. Miculescu - ONU sau A. Cioroianu, care se sprijina pe vasta practica diplomatica acumulata in liceu. Am ajuns la povestea care explica linguseala. Faptele: presedintele mi-a propus, eu am spus da. Trebuia sa intru in jocul care cere ziaristilor un soi de feciorie perpetua? Adica: noi tipam ca administratia e plina de incompetenti, iar cind ni se ofera sansa, ne dam la o parte. Am acceptat. N-a iesit. Fireste. Primul-ministru nu cauta un Ambasador, ci un Reprezentant Rompetrol la Londra. Competenta sa in materie de politica externa e de mult recunoscuta. Si temuta. Ideea cu referendumul pe tema retragerii din Irak l-a transformat intr-un personaj ridicol si periculos in cercurile militare si diplomatice americane si britanice.
Nu regret. Am totul inainte: mai intii ploaia de flegme si mascari. Voi continua sa scriu asa cum stiu. Cu dispret pentru armata de mercenari care mina Romania la munca si suspina pe tarlaua oligarhilor. Le declar razboi.